Gaesti, Dambovita

Găești, judetul Dambovita, Romania.

Detalii Gaesti, judetul Dambovita, Romania. Detalii despre localitatea Gaesti strazii, coduri postale, vremea, istoric, obiective, cazare, poze etc.
Harta Gaesti Vremea Gaesti Mersul trenurilor Gaesti Mersul trenurilor Gaesti
Firme Gaesti Strazi Gaesti Coduri postale Gaesti
Coordonate: 0° 0′ 0″, 0° 0′ 0″
Populatia
Suprafata
Altitudine
Poze imagini Gaesti
Distante rutiere Gaesti
Banci Gaesti
Puncte utile Gaesti
Cazare Gaesti
Benzinarii Gaesti
Timp liber Gaesti
Magazine Gaesti
Farmacii Gaesti
Taxi Gaesti
Scoli Gaesti
Primaria Gaesti
Pizzerii Gaesti
Gradinite Gaesti
Florarii Gaesti
Banci Gaesti
Magazine Gaesti
Constructii Gaesti
Posta Romana Gaesti
Firme curatenie Gaesti
Firme transport Gaesti
Pompieri Gaesti
Stomatologie Gaesti
Veterinar Gaesti
Avocat Gaesti
Alte detalii in curand

Istoric

Prima mențiune documentară despre orașul Găești datează din 19 iulie 1498, de pe timpul lui Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul, care "întărește ocina Găeștiului mânăstirii Râncaciovului". După 67 de ani (mai precis la 4 ianuarie 1565), se dă din București un alt document de către Petru cel Tânăr|Petru Voevod "domn a toată țara Ungro-Vlahiei, fiul lui Mircea Ciobanul|Mircea Voevod, prin care parte de nord a orașului-care pana nu demult se chema Rădulești, si se întindea de la Răstoaca până la râul Făget - se da ocina lui Stoica cu frații săi Ciolan si Dumitru si lui Radu cu frații săi Oprea si Stepan, cu fii lor câți le va da Dumnezeu". În primul dintre aceste documente sunt pomenite doar două sate (cartiere): Vaideeasca si Straosti. Ca și alte orașe din țara noastră, Găeștiul se dezvolta destul de lent si acest fapt este pe deplin explicabil. Economia naturala care predomina in orânduirea feudala nu oferă condiții materiale si spirituale care sa favorizeze o dezvoltare rapida. Principala piedica in dezvoltarea orașului o constituie moșierii pe latifundiile cărora era așezat. Intre ei se da o lupta pe viata si pe moarte pentru acapararea de noi proprietăți, folosind orice mijloc, fie cumpărarea, fie înrudirea pentru zestre, fie dezmoștenirea si acapararea etc. Lupta "care pe care" se da nu numai intre boierii găeșteni, ci și intre ei si monastirea Cobia, care îsi avea moșia de jur împrejurul orașului. Aceasta situație se crease încă de la 15 martie 1608, când Radu Șerban, Domnul Țara Românească|Țării Românești, a întărit satele Cacoveni, Călugăreni, si Broșteni acestei mănăstiri. Se cunosc nenumărate conflicte între mănăstirea amintită si boierii din Găești care aveau si diferite ranguri, pricini de care se ocupa chiar divanul sau domnul tarii, ba de cele mai multe ori era amestecat si mitropolitul. Neînțelegerile invite dădeau multa bătaie de cap si Isprăvniciei de Vlașca mereu prezenta in cercetarea si soluționarea lor. Asemenea conflicte sunt consemnate si după 1800 când continua sa ia amploare. Intr-un document de la 1777 găsim menționate satele care alcătuiau comuna Găești si numărul lor de locuitori. Pe atunci Gaestiul începuse sa devina localitate urbana. Avea in componență satul Catane alcătuit din 74 de case si care avea 282 de locuitori, 113 bărbați si 149 femei. Apoi se vorbește de satul Găeștii de Sus care avea 128 de case si 699 locuitori din care 346 bărbați si 353 femei. Mai sunt consemnate satele Găeștiul de Mijloc cu 38 de case si 157 locuitori, 78 bărbați si 79 femei si Găești Târg cu 44 de case si 166 locuitori, 82 bărbați si 84 femei. In total 284 de case cu 1284 locuitori. Din cauză că orașul s-a dezvoltat spontan și in funcție de principalele ocupații ale locuitorilor lui (care erau agricultura, meșteșugurile legate de ea si comerțul), Găeștiul a avut si pe alocuri se mai vede si azi, un aspect urbanistic necorespunzător. Era situat pe o întindere prea mare si doar centrul lui-situat pe șoseaua națională-și câteva străzi mai bine amenajate ii confereau un oarecare aspect urbanistic. De altfel și unii călători străini, care au vizitat țara noastră in secolul trecut caracterizează Gaeștiul ca "un popas cu căsuțe de lut, acoperite cu paie si având in ferești hârtie pusa in loc de geamuri. Fumul iese prin acoperiș si in jurul focului stau copiii, lângă părinții lor, aproape golași" (Von Sturmen). Dezvoltarea lentă a orașului este întrerupta de salturile pe care le face in perioada după ce devine provizoriu capitala județul Dâmbovița|județului Dâmbovița ca urmare a incendierii Târgoviștei de către turci, în timpul războiul turco-austriac|războiului turco-austriac (1736-1739). În aceste condiții trebuia sa se facă față noilor cerințe sporite economice si administrative. De asemenea, o alta perioada de dezvoltare mai rapida o cunoaște in timpul cat a fost reședința Isprăvniciei de Vlașca. După 1832 când prin regulamentul organic se hotărăște ca in toate județele de pe Dunăre, capitalele sa se stabilească in orașele de pe bătrânul fluviu in scopul întăririi apărării la granița cu turcii, Gaeștiul cunoaște o perioada de stagnare, pierzându-si mult din importanta pe care a avut-o. Spre sfârșitul secolului, cronicarii însemnau despre Găești ca se compunea din trei suburbii: Cătanele, Găeștii de Sus si Găeștii de Jos si ca avea o populație de 2470 locuitori, din care câțiva evrei. Pe atunci, existau la Găești 12 străzi: Catanele, Mandrila, Găeștii de Sus, Vaideeasca, Bobeanca, Fusescu, Ulița Gării, Strada Noua, Cioflecu, Straosti, Strada Targovistei si Strada București. Aici era reședința judecătoriei de ocol si a medicului de arondisment al plășilor Cobia si Dâmbovița. Mai sunt consemnate o stație telegrafica, o stație de cale ferata, 2 școli primare urbane (una de băieți si una de fete) instalate în localul cumpărat de comuna cu 70.000 lei de la D.R.Cordescu. Se mai indica existenta unei mori de apa si a uneia de aburi, organizarea a doua târguri anuale (20 iulie si 8 septembrie) si se face mențiunea ca in Găești, in afara de grâu si porumb, se produce cel mai bun tutun din România. Tutunul de aici era de altfel cunoscut de mult în străinătate. Pentru a completa imaginea orașului este necesară mențiunea că străzile erau nepavate, pline de noroi când ploua, luminate cu 5-6 felinare. Instituțiile orașului nu erau grupate în centrul lui, și nici nu erau niște clădiri impunătoare. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se dă o atenție deosebită învățământului, culturii, industriei, comerțului și sănătății. Perioada este marcată de două mari evenimente: războiul de independență și răscoalele țărănești din 1888 la care Găeștiul participă activ. În primul deceniu al secolului următor se construiesc: spitalul al cărui prim director a fost un humuleștean, strănepot al lui Ion Creangă, doctorul Nicolae Ionescu și care l-a condus până la pensionarea sa (1939) și cazărmile în 1908. Primul război mondial paralizează activitatea târgului, care cade sub ocupație germană (1941). După război urmează o perioadă de avânt. Exproprierile ce se fac după 1920 îmbogățesc patrimoniul de stat, se înființează un gimnaziu (1942), se construiesc două școli primare și Banca Franco-Română. Apar primele publicații literare, primele asociații culturale, dar, în ciuda eforturilor susținute ale unor generații entuziaste, nu s-a reușit să se construiască un local destinat culturii. Unii întreprinzători de la sate își construiseră case la Găești. În timpul celui de-al doilea război mondial, Găeștiul își trăiește ultimii ani de târg sărac, lipsit de perspective de dezvoltare datorită mentalității proprietarilor funciari care credeau în destinul exclusiv agrar al localității. Averea comunei, raportată Subsecretarului Avuțiilor Publice la 4 aprilie 1941 este cuprinsă în 24 de rubrici ce conțin următoarele:primăria, poliția, școala nr.1 și 2, abatorul de vite mari și mici, localul de încasare a taxelor la oborul de vite, o latrina în piața de alimente, cantonul de la bariera Pitești, un bordei al postului de pândă, monumentul eroilor, cinci biserici, trei petice terenuri de cultură și fânețe la Potop (râu)|Potop, dobândite prin succesiune liberă pe urma defunctului Ștefan Ioniță fără moștenitori, terenul pentru târgul săptămânal donat de locuitori (2 ha), islazul comunal, trei cămine de casă prin desființarea Societății demobilizaților (1943), două terenuri virane pe strada Mihai Viteazul, un cămin de casă (unde s+a construit actualul liceu), 76 de puțuri cu tuburi de ciment, două zidite din piatră, unul cu ghizduri din lemn și o fântână in piața publică. Puțurile sunt amplasate pe cele 18 străzi. Primăria mai dispunea de 4 pompe aspiro-respingătoare. N-au fost inventariate aici bunurile aparținând unor foruri centrale: Depozitul de fermentare a tutunurilor, Cazărmile și Banca Franco-Română. Averea este evaluată la 9.416.516 lei, în care aproape 4 milioane reprezintă numai bisericile construite de enoriași. O dată cu înlăturarea monarhiei și proclamarea republicii, la 30.XII.1947, România a intrat într-o altă fază a dezvoltării sale. În iunie 1948, la Găești, s-au naționalizat 15 unități economice, trecându-se în proprietatea statului mori, prese de ulei, mijloace de transport, depozite de cherestea, magazine și clădiri. Astfel, apare în economia orașului, sectorul socialist. Propaganda comunistă de atragere la socialism a gospodăriilor țărănești mici și mijlocii s-a intensificat pe măsura sprijinului acordat de stat. Cooperativa agricolă de producție din Găești ia ființă în 1956 cu un număr de 27 de familii care posedau 64 ha de pământ. În 1962, anul încheierii cooperativizării agriculturii în țara noastră, erau înscrise 1774 de familii, cu 1032 ha teren. O dezvoltare economică cunoaște orașul Găești după anul 1967 , când, în condițiile noii organizări teritorial-administrative aparține județului Dâmbovița, că oraș de gradul II. Aceasta înseamnă încetarea existenței lui anonime, și intrarea într-o mare competiție a bunurilor materiale, înscriindu-se astfel pe orbita orașelor industriale. S-au construit întreprinderi specializate: Întreprinderea de Utilaj Chimic Găești, Întreprinderea de Frigidere Arctic, Uzina de Produse pentru Construcții. Dezvoltarea industrială a orașului a avut o influență pozitivă asupra gospodăriei comunale. După 1960, lungimea străzilor crește cu 10 km (39 km din care 36 km de străzi sunt electrificate și 30 km modernizate). Rețeaua de apă se extinde pe o lungime de 19,8 km. Numai în anul 1976, s-au distribuit 1693 mc de apă, din care 523 mc pentru uz casnic. Lungimea rețelei de canalizare a atins doar 13,4 km (este pe cale de extindere). De asemenea, s-a dezvoltat și modernizat transportul în comun, lungimea traseului fiind la ora actuală de 73,5 km.

Localitati cu nume asemanator:

Gaesti, Dambovita