Lunca Bradului, Mures

Lunca Bradului, judetul Mures, Romania.

Detalii Lunca Bradului, judetul Mures, Romania. Detalii despre localitatea Lunca Bradului strazii, coduri postale, vremea, istoric, obiective, cazare, poze etc.
Harta Lunca Bradului Vremea Lunca Bradului Mersul trenurilor Lunca Bradului
Firme Lunca Bradului Strazi Lunca Bradului Coduri postale Lunca Bradului
Coordonate: 0° 0′ 0″, 0° 0′ 0″
Populatia
Suprafata
Altitudine
Poze imagini Lunca Bradului
Distante rutiere Lunca Bradului
Puncte utile Lunca Bradului
Farmacii Lunca Bradului
Cofetarii Lunca Bradului
Biserici Lunca Bradului
Constructii Lunca Bradului
Stomatologie Lunca Bradului
Veterinar Lunca Bradului
Parcul Natural Defileul Muresului Superior
Alte detalii in curand

Istoric

Localitatea Lunca Bradului este destul de tânără. Aceasta la fel ca și celelalte localități din defileu nu deține vestigii arheologice antice. Atestarea localității, ar putea fi dată de descoperirea unui vas de ceramică, din secolul al IX- lea, d.H.1 în satul Neagra, aparținând comunei Lunca Bradului. Însă acest obiect singular, nu poate fi considerat argument ferm al localizării comunei din epoca metalelor și a continuității de locuire, până in zilele noastre. Acesta putea să aparțină unei populații gentilice în mișcare, mai ales că localitatea era acoperită de păduri masive, dar în același timp putea să ocrotească grupuri mici de locuitori, care mai târziu au constituit localitatea. De altfel Lunca Mureșului precum și terasele din apropiere ofereau condiții corespunzătoare de locuire pentru populația băștinașă. Dar neavând dovezi concludente, nu putem face afirmații categorice. Cercetările în localitate și în satele vecine, au fost întâmplătoare, deoarece mijloacele de comunicație erau reduse. Șoseaua ce străbate Defileul Toplița- Deda, a fost construită, abia în 1881- 1885, iar calea ferată în anii 1890- 1910.2 Acesta este motivul pentru care, localitatea nu apare decât întâmplător în conscripții, până spre jumătatea secolului al XIX- lea, deși a luat ființă cu mult înainte. Comuna Lunca Bradului este atestată documentar în mai multe lucrări, la intervale diferite de timp. Una dintre cele mai vechi atestări documentare ale vremii, este cea din anul 1839, când austriacul Igna Lenk von Treunfeld o menționează în Lexikon-ul său, sub numele de Palota „unul din micile sate de munte situat in zona principală a râului Mureș”.3 Localitatea mai este menționată prin atestare documentară, de către istoricul Coriolan Suciu în anul 1854,4 cu denumirea în românește Poluța respectiv Poleți Ilva. De asemenea localitatea, mai este menționată și pe o hartă de campanie a revoluției de la 1848, iar în statistici apare pentru prima dată în anul 1869.5 Deși s-au făcut mai multe precizări scrise despre prima atestare documentară a localității Lunca Bradului, cea mai veche dovadă despre existența comunei, se află în pisania dăltuită în lemn de stejar, sculptată de un meșter pe intrarea în vechea Biserică Ortodoxă. Pe această placă este încrestat în litere chirilice următorul text: „S-au făcut această sfântă Biserică în zilele înălțatului Francisc și al luminatului arhiereu Vasile Moga prin toată osteneala și grija și de bun neam Jârcan Ioan dinpreună cu Gliga Simion, Njică Simion, anul 1916”. Pisania este păstrată și astăzi în casa parohială a noii Biserici Ortodoxe din Lunca Bradului. Aceasta dovedește că localitatea a existat înainte de construirea bisericii cu cel puțin o jumătate de secol, deci aproximativ pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. ASPECTE PRIVIND DEVENIREA ISTORICĂ A LOCALITĂȚII LUNCA BRADULUI Chiar dacă localitatea Lunca Bradului a luat ființă relativ târziu, nu a fost străină de evenimentele politice și istorice ale vremii care au afectat în mod direct sau indirect locuitorii comunei. Revoluția transilvană de la 1848 este un moment al redeșteptării naționale, care a lăsat urme adânci în conștiința generațiilor următoare. Declanșarea revoluției europene și a primelor mișcări sociale din Imperiul habsburgic, nu a luat prin surprindere românii din Transilvania1. Evenimentele din 1848-1849 au însemnat pentru români un moment măreț2, un moment al renașterii și un moment tragic, deoarece prețul menținerii ființei lor naționale a fost „ un război civil de eliberare națională, sângeros și devastator3”. Despre participarea românilor din zona Mureșului Superior pe Câmpia Libertății de la Blaj, despre bucuria declanșată de ziua slobozeniei din 6-18 iunie care continuă cu pustiirea satelor, executarea sutelor de români, relatează protopopul ortodox al Reghinului Ștefan Branea, care ne-a lăsat valoroasa „Cronică a evenimentelor din anii 1848-18494”. În timpul revoluției din anul 1848 comuna făcea parte din prefectura Reghinului săsesc, avându-l ca prefect pe Constantin Roman Vivu „Căpetenia și Martirul Mureșului de sus la 18485”, iar ca tribun pe Zaharia Kontai din Stânceni. La acțiunile militare nu au participat locuitorii în timpul revoluției, dar spiritul patriotic era incandescent în sufletul iobagilor din Munții Călimani și Gurghiu, împotriva baronilor Bánffy și Kemeny, stâlpii feudalismului în defileu. Ca urmare a ofensivei generalului Bem, Constantin Roman Vivu, se retrage la Stânceni, în comuna vecină, împreună cu unii tribuni ai săi fiind adăpostit de către Zaharia Kontai. În timpul retragerii a trecut și prin Lunca Bradului fiind aclamat de locuitori. La Stânceni este atacat prin surprindere de către husarii din Ditrău și arestat. A fost dus la Ditrău Praid și apoi la închisoarea din Târgu-Mureș, unde a fost condamnat și ucis mișelește împreună cu viceprefectul Moldovan, în drum spre Sângeorgiu de Mureș6. În această perioadă o parte din teritoriul comunei aparținea baronului Bánffy, ce-și avea castelul în localitatea Toplița, la 20 km în estul localității Lunca Bradului și o altă parte aparținea baronului Kemeni din Brâncovenești, nobil român maghiarizat. Locuitorii comunei erau iobagi pe domeniile acestor baroni. După anul 1848 din marile proprietăți latifundiare s-au defalcat o parte din păduri, din care s-au constituit composesoratele urbariale ce au intrat în proprietatea foștilor iobagi, restul rămânând în proprietatea vechilor stăpâni7. În baza legilor IV,V și VI din 1848 puse în aplicare prin patentele guvernului absolutist din 1850 se reglementează definitiv exproprierea, iobăgia încetează cu desăvârșire și țărănimea eliberată devine proprietarul absolut al moșiilor eliberate8. Potrivit acestor legi, foștii iobagi se împroprietăresc individual cu o așa numită „serie urbarială”, constând din intravilan loc de casă până la un iugăr, și extravilan teren de cultură 16-40 iugăre și 6-12 iugăre fânețe, după dispozițiunile și împrejurările locale. Pentru a se răscumpăra uzufructele silvice de care beneficiau foștii iobagi din pădurile latifundiare s-au delimitat prin procedura de „segregare”, anumite suprafețe de păduri proporționale cu seriile urbariale care s-au dat țăranilor în deplină proprietate individuală luând denumirea de composesorate urbariale, sau composesorate ale foștilor coloni. Composesorii pot dispune liberi asupra drepturilor de proprietate putându-l înstrăina sau greva. Aceasta a fost nenorocirea celei mai mari părți din pădurile românești câștigate după veacuri de robie, pe valea Mureșului și în alte părți. Timpul când situația acestor proprietăți au fost definitiv reglementate - începutul deceniului al XVIII-lea din veacul al XIX-lea - coincide cu avântul tot mai mare al exploatărilor forestiere de pe valea Mureșului. În acest timp, se cumpăra pe capete cu fel de fel de mijloace, înșelătorii și presiuni, pe prețuri derizorii multe asemenea „ drepturi de proprietate” de la țăranii români neștiutori, părăsiți în multe cazuri și de conducătorii lor. Din aceste drepturi se constituie apoi complexe de păduri însemnate de sute, mii, zeci de mii de iugăre, pe baza așa numitei proporționalizări (aranyasitas) și ieșiri din indiviziune. Numai în Ocolul Silvic Reghin, în care intră și comuna Lunca Bradului s-au expropriat 34000 ha de la particulari9. Odată cu începutul exploatărilor forestiere în defileul Toplița - Deda, de la mijlocul secolului al XIX-lea încep să apară și relațiile capitaliste în localitate. În această perioadă își fac apariția armenii, mari „ comercianți de lemne”, mai apoi germanii și evreii, care prin diferite mijloace reușesc să deposedeze populația de micile suprafețe de pădure pe care le aveau și să intre în relație cu marii proprietari trecând la un proces de exploatare „ sălbatic”, a pădurilor de pe teritoriul comunei10. Țăranii deposedați împreună cu muncitorii aduși din alte părți formează la sfârșitul secolului al XIX-lea, o clasă distinctă „ proletariatul forestier”, iar cei care au rezistat atacurilor comercianților forestieri s-au ocupat în continuare de agricultură, în special de creșterea animalelor, formând clasa țărănimii11. Apariția comercianților a determinat constituirea unei noi clase a burgheziei, care va pătrunde adânc în industria forestieră. Apariția burgheziei aduce după sine o nouă pătură socială, cea a funcționarilor care devine destul de numeroasă în localitate. Dintre clasele și păturile sociale care s-au creat în localitate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, situația cea mai grea o aveau muncitorii și țăranii. Participarea României la primul război mondial, este legată de formarea statului național unitar român. Acest război a deschis calea românilor din Transilvania, de eliberare de sub stăpânirea austro - ungară și unirea cu patria - mamă. La fel ca și celelalte localități de pe valea Mureșului Superior și din întreaga Transilvanie, localitatea Lunca Bradului, se afla sub stăpânire austro- ungară. Perioada de neutralitate a României 1914-1916, este o perioadă în care nu s-au petrecut fapte deosebite la Lunca Bradului. Oamenii politici erau în anul 1915 pentru intrarea României în război. Imediat după ce armata română a luat decizia de a trece vechile granițe ce o despărțeau de Transilvania, defileul Toplița- Deda, a fost supus unor lucrări genistice (tranșee, cuiburi de militari), urmele lor fiind vizibile și astăzi în zona Sărăcinului. În 24 august 1916, România trimitea guvernului austro - ungar, nota de intrare a României în război alături de puterile Antantei, arătându-se faptul că poporul român nu mai putea suporta nedreptățile la care a fost supus. La 28 august armatele române trec la ofensivă peste lanțul carpatic. Una dintre direcțiile de înaintare a fost defileul Toplița - Deda. Operațiunile de eliberare a defileului au fost conduse de generalul Paraschiv Vasilescu, în localitățile Toplița, Stânceni, Lunca Bradului, ajungând în cele din urmă la Deda12. După o lună, înaintând dinspre Toplița, Divizia 14 română din care făceau parte regimentele 54, 55 și 67 au ajuns la Răstolița în perioada 24-27 septembrie, unde s-au dat lupte sângeroase13. Rezistența opusă de diviziile AV- Honvezi, pe valea Mureșului a făcut ca frontul să se stabilească la 4 octombrie 1916 pe aliniamentul Munților Călimani, la est de Răstolița (undeva în zona Sălard, Androneasa). Linia inamică nu a putut fi străpunsă multă vreme din cauză că aceștia dețineau un tren blindat „ tren cu putere de foc”, și toate încercările de a-l arunca în aer au fost zadarnice14. Totuși atacurile prelungite de baionete au făcut ca armata inamică să se retragă din defileu. Simultan cu înaintarea trupelor române pe valea Mureșului unele divizii românești au înaintat până la Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Orșova- Reșița, Sibiu, Ibănești, Hodac, Sfântu-Gheorghe. În noiembrie 1916 armatele române erau înfrânte; în perioada decembrie 1916 – ianuarie 1917, frontul a fost stabilit la Galați, Focșani, Mărășești, Mărăști, Oituz. În iarna anului 1917 se trecea la reorganizarea armatei române. Mulți locuitori ai așezării au participat în timpul primului război mondial ca ostași în armata română pentru eliberarea patriei de sub dominație austro- ungară. Semnificative sunt evenimentele din toamna anului 1918 când armata română a reintrat în război pentru eliberarea Transilvaniei, iar trupele germane și austro-ungare se îndreptau spre o înfrângere sigură. Divizia 7 infanterie și Divizia 1 vânători treceau Carpații15, înaintând pe linia de demarcație fixată pe culoarul Mureșului. Deplasările forțelor române peste munți în Transilvania s-a efectuat în condiții meteo deosebit de grele: viscol, ger, drumuri dificile, posibilități reduse de transport. Primele formațiuni care au pătruns în defileu au fost cele de cercetași, în seara zilei de 1 decembrie, grosul armatei urmând după o zi. Mulți locuitori ai satului s-au jertfit în timpul luptelor ce au avut loc în defileul Mureșului, dar și pe alte fronturi, mulți găsindu-și odihna pe pământuri străine, ajungând în vara anului 1919 până la Budapesta. Aceștia sunt: Cif Vasile, Cif Filip, Croitor Dumitru, Croitor Mihail, Jârcan Mihail, Jârcan Arsinte, Gliga Alexandru, Croitor Savu Toader, Moldovan Mihail, Gliga Ilie, Bândilă Simion și Kapakz Simion. Victoria Antantei, alături de care a luptat armata română a făcut posibilă unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, un vis multisecular al tuturor românilor. În urma unirii din1918, după legarea administrativă cu regatul României, comuna Lunca Bradului făcea parte din Plasa Reghinul de Sus, județul Mureș-Turda16. Anii de după război produc schimbări pe plan social prin accentuarea stratificării - grupurilor de oameni bogați și săraci - cât și din punct de vedere economic, prin dezvoltarea industriei lemnului și a agriculturii în localitate. Perioada interbelică este caracterizată printr-o perioadă creatoare în toate domeniile de activitate: economic, politic și cultural, toate realizate sub semnul Marii Uniri. Imediat după crearea statului unitar român s-a pus problema realizării primelor alegeri libere în anul 1919. În județul Mureș-Turda, pentru alegerile din noiembrie 1919 s-au constituit 8 circumscripții electorale pentru alegerea deputaților și 3 circumscripții pentru alegerea senatorilor. Urmau să fie aleși 3 deputați și 3 senatori17. Cele 8 circumscripții pentru alegerea deputaților erau18: Circumscripția Orașului Târgu-Mureș. Circumscripția Bandul de Câmpie. Circumscripția Erneul Mare. Circumscripția Sângeorgiu de Pădure. Circumscripția Miercurea Nirajului. Circumscripția Reghinul Săsesc. Circumscripția Gurghiu. Circumscripția Toplița. Circumscripția Toplița era compusă din comunele secretariatelor Toplița, Lunca Bradului, Deda, Rușii Munți, care aparțineau Plașii Reghinul de Sus19.Din aceasta rezultă că în anul 1919 fruntașii satului, proprietarii de terenuri agricole, negustorii și micii proprietari, au fost implicați într-o intensă activitate politică, care în acest an era dominată în Lunca Bradului de P.N.R. din Transilvania și P.N.L. La aceste alegeri circumscripția Toplița era reprezentată de un singur candidat pentru deputați în persoana domnului Gheorghe Pop și un candidat pentru senatori - Emil Alexandru Cormoș20. Aceștia au fost declarați aleși în unanimitate și au reprezentat P.N.R.- din Transilvania. În ceea ce privește viața politică, fruntașii din localitate au simpatizat în perioada interbelică cu cele două partide P.N.L. și P.N.R. din Transilvania. P.N.R.- din Transilvania a fuzionat în anul 1926 cu P.Ț., rezultând P.N.Ț., iar simpatizanții P.N.R. au început o colaborare cu acesta. Odată cu încheierea primului război mondial, s-au produs unele modificări și în viața social economică. Astfel în România, în anul 1918 începea „cea mai mare reformă agrară făcută vreodată în lume de un guvern burghez sau în orice caz de însuși proprietarii terenurilor agricole”21. Această reformă agrară nu a avut rezultate simțitoare în comuna Lunca Bradului, deoarece majoritatea terenurilor sunt acoperite de păduri, iar locuitorii erau angrenați în mare număr în activitatea forestieră. Sărăcia locuitorilor din localitate se reflectă în condițiile de muncă extrem de grele ale muncitorilor forestieri. Salariile muncitorilor erau foarte mici în raport cu condițiile de muncă și numărul de ore lucrate. Nemaiputând suporta aceste condiții, muncitorii au impus contracte colective de muncă, dar nici acestea nu aduceau prosperitate muncitorilor, a căror viață nu era altceva decât un lanț nesfârșit de mizerii. Astfel, în această perioadă s-au realizat trei contracte colective de muncă22: Primul contract colectiv de muncă s-a încheiat în 19 martie 1922 și era valabil din 1 aprilie. Conform acestui contract s-a redus ziua de lucru la 8 ore iar pentru orele suplimentare se primea un spor. Al doilea contract colectiv de muncă s-a încheiat la data de 18 martie cu salarii modificate, însă nu în favoarea muncitorilor. 28 martie 1924 s-a încheiat al treilea și ultimul contract colectiv de muncă, realizat între muncitori și patroni. Acest contract colectiv s-a prelungit până în anul 1926, când s-a introdus ziua de lucru de 10 ore. În perioada crizei economice, viața muncitorilor forestieri s-a înrăutățit și mai mult datorită reducerilor succesive ale salariilor. Dacă în general criza economică apare pe plan economic, în proporție mare în anul 1929, elementele crizei economice forestiere apar încă din 1927, prin scăderea producției, exportului și ca atare a prețului cherestelei. După o scurtă perioadă de revigorare se accentuează din nou la sfârșitul anului 1928 și începutul anului 1929. Astfel, fabricile de cherestea sunt nevoite să-și reducă activitatea. Inspectorul Muncii din Târgu-Mureș relata că: „fabricile de cherestea din Sălard, Călimănel și Gheorgheni au lucrat în toată jumătatea anului 1929 cu intermitență și cu activitate redusă sau cu timpul de lucru scăzut până la 3-4 ore pe zi” Odată cu reducerea activității, au fost reduse concomitent și salariile. Aceast fapt reiese din următoarea statistică: 1929 – 100% 1923 – 62,1% 1930 – 96,1% 1934 – 61,7% 1931 – 95,2% 1935 – 61% 1932 – 68,8% 1936 –62,4% Luând ca bază anul 1929, în perioada crizei s-a înregistrat în industria forestieră scăderea dramatică a salariilor sus menționate24. Aceasta este însoțită de scăderea numărului salariaților ce duce la creșterea șomajului. În 1932, numărul muncitorilor forestieri concediați a fost de 36.00025 în țară. Această creștere a numărului șomerilor s-a făcut simțită și în cadrul întreprinderile din localitate. Dacă salariile muncitorilor erau destul de mici, condițiile de muncă erau foarte grele, uneltele erau rudimentare, mașinile greu de mânuit și necesitau eforturi fizice extraordinare. La toate acestea se adăugau condițiile mizere de locuit. Muncitorii stăteau în bărăci din scândură, insalubre, cu instalații igienice rudimentare în care bântuiau bolile. Mortalitatea infantilă era foarte ridicată. Aceasta se datora și lipsei de asistență medicală corespunzătoare. În întreg defileul nu exista nici un medic sau vreo unitate sanitară, doar la Toplița și Reghin exista câte un dispensar. Anul 1940 a însemnat pentru români cea mai neagră pagină din istoria modernă a României. După instituirea la putere a lui Hitler, dictatorul Germaniei a profitat de politica conciliatoristă a Franței și a Angliei și a încercat să-și caute spațiu vital în centrul și sud-estul continentului spre grânarul ucrainean și potențialul petrolier al României ca o soluție pentru perpetuarea regimului pe care-l reprezenta la cârma statului german. El admira bunăvoința cu care Ungaria horthystă se pusese la dispoziția Germaniei. Deoarece România se afla într-o totală izolare diplomatică în timpul Dictatului de la Viena din 30 august 1940, care se desfășura sub patronatul cârmuitorilor de la Berlin, i s-a impus acesteia semnarea documentului prin care era silită să cedeze Ungariei partea de N-V a Transilvaniei, care însuma 42.610 km și aproximativ 2,3 milioane locuitori26. În aceste împrejurări țara a fost subordonată Germaniei și angrenată în războiul hitlerist antisovietic. Trebuie menționat că poporul român dorind să-și apere frontierele s-a opus Dictatului de la Viena, însă izolarea în care se afla în acel an România, nu făcea posibilă o rezistență armată. Conform prevederilor Dictatului, la începutul lunii septembrie, armatele horthyste au început să ocupe teritoriul din N-V a Transilvaniei. În cursul zilei de 9 septembrie aceasta urma să ocupe zona a V-a ceea ce însemna ceva mai mult de jumătate din triunghiul anexat. Principalele localități din această zonă erau: Huedin, Hida, Reghin, și alte zone de trecere a Mureșului Superior. Pe teritoriile ocupate au fost organizate unități de spionaj și contra spionaj prin angajarea agenților de spionaj uzinal. Astfel de agenți de spionaj și contraspionaj au fost desemnați în mai multe localități precum: Oradea și Târgu-Mureș(câte 4 persoane), iar în Reghin, Sfântu Gheorghe, Comandău, Bistrița, Ilva Mică și Lunca Bradului, câte două persoane. Românii rămași în Ardealul ocupat trăiau sub teroare și umilință. Serviciile de spionaj și contraspionaj aveau drept misiune, eliminarea din cadrul statului maghiar, prin orice mijloace a elementelor străine de rasa maghiară, considerându-le străine pentru realizarea statului fascist28. Tot pentru urmărirea scopului de purificare etnică față de români a teritoriului ocupat, au fost înființate lagărele de muncă forțată în perioada 1940-194329. În ceea ce privește Lunca Bradului, trupele horthyste s-au așezat aici, în septembrie 1940, amplasându-și pentru început trupele în „Poiana Socului”. Perioada imediat următoare s-a dovedit nefastă pentru locuitorii comunei, generând acte de violență și persecuții ale românilor din partea maghiarilor. Și aici ca de altfel pe întreg teritoriul transilvan ocupat s-a recurs la concentrarea „bărbaților cu vârsta peste 20 de ani”, în cadrul campaniilor de lucru30. Aceste campanii în deplasarea spre vest au fost nevoite să efectueze diferite munci precum: săparea de tranșee de apărare și comunicații, canale, catacombe, construirea de cazemate din beton, căi ferate. În anii 1942-1943 au ajuns pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei și Poloniei unde unii au fost prinși de către trupele rusești și deportați în „lagărele siberiene31”. Aceste lagăre pentru mulți dintre aceștia a însemnat sfârșitul de drum, deoarece nu s-au mai întors: Moldovan Nicolae, Gliga Ioan, Jârcan Ionică, Moldovan Gheorghe, Moldovan Nicolae, iar cei care s-au întors, au povestit cu amărăciune în suflet chinurile la care au fost supuși. Teroarea și umilința nu i-a ocolit nici pe românii rămași în sat: bătrâne, copii, femei, aceștia erau bătuți doar pentru simplul fapt că erau români. Un rol important pentru menținerea atmosferei de teroare l-au avut jandarmii, fideli exponenți ai politicii horthyste. Își băteau joc mai ales de bătrâni, care nu se puteau apăra. Mulți localnici erau acuzați pentru furt sau pentru comportament jignitor la adresa maghiarilor pe baze netemeinice. Calvarul la care au fost supuși locuitorii comunei, pe parcursul celor 4 ani de stăpânire maghiară, a luat sfârșit în toamna anului 1944. România a intrat în războiul anti-sovietic alături de Germania și aliații ei la 22 iunie1941cu speranța de a-și recăpăta măcar o parte din Transilvania de Nord, ocupată de trupele horthyste, în urma arbitrajului de la Viena din august 1940 și a recuperării Basarabiei. Această decizie a făcut ca armatele române, să ajungă în intervalul 1941-1944, pe fronturile din Munții Caucaz, de pe Volga, Stalingrad și Crimeea, unde au pierdut sute și mii de oameni: morți, răniți și prizonieri33. Eșecul de pe frontul de Est a adus cu sine noi suferințe pentru poporul român. Preluarea inițiativei strategice de către trupele sovietice în această zonă de operațiuni a determinat retragerea cu mari pierderi mai ales în rândurile armatei române. În primăvara anului 1944, armatele sovietice „au forțat linia Prutului” și țara noastră s-a transformat într-un adevărat „teatru de război”, atât prin acțiunile terestre, cât și prin bombardamentele aeriene. Aceste evenimente duceau România la ruină și dezastru, producând uriașe pagube economice. Situația militară a blocului german s-a înrăutățit în vara anului 1944 și, cu toate că depune eforturi pentru a se menține în luptă, devenise evident faptul că „Germania pierdea lupta și că noi trebuie să ieșim din război”. Astfel, ziua de 23 august 1944 avea să aducă pentru poporul român deznodământul mult așteptat, anume salvarea țării de sub dominație hitleristă și a Transilvaniei de Nord de sub ocupație horthystă, cu toate că obiectivul a fost atins cu uriașe costuri în plan politic intern. Din această zi, armatele române vor porni, alături de trupele sovietice, acțiuni militare pentru salvarea Transilvaniei ocupate. Armata 7 de gardă sovietică, 27 sovietici și 6 A tancuri, care desfășurau lupte în vestul Moldovei, se îndreptau spre Carpații Orientali, pentru a trece în Transilvania. În Lunca Bradului, evenimentele care s-au petrecut în toamna anului 1944 au lăsat cele mai adânci urme în sufletele cetățenilor, moment în care teritoriile localității au devenit teatru de război. La începutul lui septembrie, trupele horthyste au evacuat cetățenii din localitate, deoarece trupele sovietice 7 de gardă ce au înaintat pe la Ghimeș- Palanca și Bicaz, spre Valea Mureșului Superior, se aflau la Toplița, localitate situată la intrarea în defileu la numai 20 km de estul comunei. Aceștia s-au refugiat în pădure pe Valea Ungurașului și Fântânelului, unde au construit „buncăre de pământ” pentru a se adăposti de bombardamentele ce aveau să se desfășoare între trupele sovietice și cele nemțești. Rușii au înaintat rapid prin defileu, astfel încât în numai două săptămâni, trupele acestora erau amplasate în partea de est a localității, alcătuind aliniamentul ce începea de la Piciorul Podgoarelor și se continua pe Valea Ilvei, Dealul Ilvei, până la Căpățâna și Ciungu Pâraielor. Trupele horthyste și hitleriste (armata 8 germană) erau amplasate la vărsarea Sălardului, constituind aliniamentul dinspre Poiana Fântânelului, Dealul Nădăsoi și Sărăcin și Sălard, unde armata horthystă a construit după ocuparea Transilvaniei o linie de fortificație, de unde putea controle defileul. Din aceste adăposturi, armatele nemțești și maghiare au opus rezistență timp de șase săptămâni. În zona Sălardului râul Mureș a fost închis cu sârmă ghimpată, capre de fier și mine, pentru a nu se putea trece mai jos de Sălard. Aici nemții dispuneau de un tun mare, pe care l-au amplasat în tunelul CFR, de unde „aruncau câte două obuze”, provocând pagube enorme în tabăra inamică și în spatele acesteia. Materialul de luptă, hrana și apa necesare le transportau spre cazemate cu ajutorul unei linii CFF amplasate la Panduri. Între cele două tabere inamice s-au desfășurat numeroase confruntări, însă cea mai crâncenă s-a desfășurat pe locul numit Căpățâna, astfel încât „ Valea Ilvei a devenit roșie de sânge”. Deoarece operațiunile militare s-au intensificat și mulți refugiați (bătrâni, femei, copii) au fost răniți, armata hitleristă a forțat ieșirea acestora dintre fronturi, pentru a se deplasa în satele aflate în afara câmpului de luptă, la Pitriș, Morăreni și Rușii Munți. După 4-5 săptămâni de lupte sângeroase, un cetățean - Rusan Savu - a reușit să informeze trupele românești, care duceau lupte crâncene la Oarba de Mureș și Târgu-Mureș, despre posibilitatea unui atac dinspre Reghin contra trupelor nemțești și horthyste care formau rezistența de la Sălard. Astfel, înaintând dinspre Reghin, trupele armatei române au prins la mijloc trupele inamice. Horthyștii și hitleriștii au fost înconjurați, timp de o săptămână, dinspre răsărit de trupele sovietice și dinspre apus de cele românești, eveniment ce a dus în cele din urmă la retragerea inamicului peste munți și pe calea ferată spre Baia Mare. Operațiunile militare desfășurate în defileu au lăsat în urmă sute și mii de morți, case și gospodării avariate. Greutățile au continuat și după terminarea luptelor, deoarece mulți locuitori au fost omorâți de minele ce împânzeau localitate. De asemenea au dus o luptă cu foametea și sărăcia care a urmat în anii de după război. Pagubele materiale au fost refăcute în timp destul de scurt, dar rănile sufletești mai persistă și astăzi în sufletele celor care și-au pierdut părinții, frații și rudele. S-au jertfit pe front, în timpul luptelor ce s-au desfășurat în defileu dar și în localitate, în cel de-al doilea război mondial, următorii locuitori ai comunei: Cif Grigore, Vancu Andrei, Râpan Gheorghe, Buta Ștefan, Fridinsleo Mihaly, Băieș Ilie, Căluș Ioan, Jârcan Ionică, Ujică Emil, Vjică Constantin și Gliga Ioan. Amintirea eroilor din Lunca Bradului care au căzut la datorie pe câmpul de luptă în timpul celor două războaie mondiale, pentru apărarea patriei, este păstrată astăzi vie de imaginea monumentului ridicat de către locuitorii comunei cu concursul plutonierului major Nicola Ioan, în anul 1947, lângă Podul Gării. Pe acest monument sunt gravate numele celor căzuți în primulși al doilea război mondial. Imediat după înfăptuirea actului de la 23 august 1944 pe scena politică românească își face tot mai simțită prezența Partidul Comunist, iar în Transilvania de Nord a fost instaurată administrația sovietică, timp de cinci luni (din noiembrie 1944), care milita la realizarea educării, spre comunizare, a populației. Instalarea guvernului minoritar, prezidat de dr. Petru Groza, la 6 martie 1945, impus de Uniunea Sovietică, a marcat începutul unui șir de reforme ce au avut menirea să desăvârșească trecerea la noua societate comunistă în țara noastră. Prima măsură luată de noul guvern a fost legiferarea reformei agrare, așteptată cu nerăbdare de sutele și miile de țărani, pentru a-și împlini visul lor de veacuri: pământul. În Lunca Bradului, reforma agrară a fost pusă în aplicare în anul 1946, când au fost confiscate pământurile și locuințele transfugilor din timpul celui de-al doilea război mondial cum au fost: baronul Bánffy, Felvinczi, Erni, Tokes Arpad, etc. S-a constituit o comisie de împroprietărire la nivelul comunei, formată din Croitor Toader, primarul comunei, iar ca președinte al comisiei de împroprietărire a fost numit secretarul Cif Vasile. Comisia avea membri pe Mălureanu Nicolae, Croitor Pavel, Radu Alexandru etc. Împroprietărirea s-a realizat în raport cu prevederile legii reformei agrare și în funcție de bunurile confiscate de la transfugi. Au fost împroprietăriți aproximativ 30% din totalul populației comunei, cu terenuri arabile, fânațe și loturi de casă, unii chiar cu locuințe. Au primit pământ în primul rând combatanții din războiul antihitlerist, în suprafață de trei iugăre fiecare; văduvele și orfanele, câte un iugăr și jumătate, apoi cei fără pământ câte un iugăr. Printre cetățenii care au fost împroprietăriți cu locuințe se numără: Croitor Ioan, Mălureanu Nicolae, Boaru Arghil și alții. Reforma agrară a fost urmată, la 11 ianuarie 1948, de Legea naționalizării întreprinderilor industriale și de reforma învățământului, la 3 august 1948. Astfel, odată cu intrarea în aplicare a actului naționalizării principalelor mijloace de producție, a fost lichidată puterea economică a burgheziei, iar bunurilor lor materiale au intrat în proprietatea statului și producția a început să fie planificată. La fel ca și întreprinderea forestieră, care se afla în proprietatea baronului Banffy, și pădurile care se aflau în proprietatea baronilor Banffy și Kemeny au trecut în proprietatea statului. De asemenea și reforma învățământului a marcat comuna Lunca Bradului, ca și întreaga țară, o nouă treaptă de dezvoltare a învățământului. Noul regim politic a elaborat un vast program de măsuri, menite să transforme întregul învățământ, potrivit multor cerințe ale economiei și culturii comuniste. S-a dat un nou conținut învățământului, asigurându-i-se o strânsă legătură cu realitatea socialistă. Concomitent cu aceste reforme, comuniștii au declanșat o puternică campanie de recrutare de noi membri in cadrului partidului. Această creștere a numărului membrilor ce simpatizau cu Partidul Comunist și-a găsit corespondent și în localitatea Lunca Bradului. În comuna Lunca Bradului educarea în spirit comunist a populației, a fost organizată de Consiliul Popular Comunal sub conducerea și îndrumarea Consiliului Comunal de Partid. Organul local al puterii, a contribuit la respectarea și înfăptuirea sarcinilor economice și culturale, educative, trasate de către Partidul Comunist Român. Această situație a durat până în decembrie 1989, când se produce căderea comunismului și revenirea la un regim democratic, pluripartid. Înlăturarea de la putere a regimului comunist, în decembrie 1989, a însemnat pentru populația României, ca și pentru locuitorii localității Lunca Bradului, falimentul unui regim totalitar, care a gestionat economia și reforma de organizare a populației civile. În aceste condiții, puterea va fi preluată de către Fondul Salvării Naționale, organizație care va controla pentru început și administrarea locală, prin instaurarea unui regim democratic. La 31 decembrie 1989, s-a votat Decretul-Lege Nr. 8, care prevedea funcționarea partidelor politice și a pluralismului politic în România. Căderea lui Ceaușescu de la putere a fost primită de către locuitorii comunei cu bucurie, în speranța unei vieți mai bune. Odată cu instaurarea regimului democratic, s-au desființat Cooperativele Agricole de Producție, iar terenurile agricole au trecut în posesia țăranilor. În Lunca Bradului, datorită lipsei terenurilor agricole, singurele terenuri care au fost naționalizate în perioada comunismului au fost pădurile, care au intrat în subordinea Ocolului Silvic. Astfel, aici, conform legii 18/1991, prin punerea în posesie a pădurilor, s-a constituit „Fondul Forestier privat”, care însumează 281,7 ha50, afectând mai ales zonele joase ale Ocolului Silvic. Politica economică deficitară privind industrializarea, promovată de regimul comunist, a avut grave repercusiuni în viața economică post revoluționară a localității, prin falimentarea în anii 1990-1998 a întreprinderii forestiere, care reprezenta principala sursă de venit a localității. Această situație a dus la o criză a întregii comunități, deoarece, în momentul în care cele două fabrici s-au închis, oamenii au rămas fără lucru, situație ce persistă și astăzi în localitate. Pentru a ieși din actuala criză, localitatea are nevoie de un program care să dea soluții în problemele care până în prezent nu au fost tratate cu interes de administrația locală, cu toate că potențialul economic este unul deosebit. Condițiile naturale, resursele materiale și umane administrate judicios ar face în câțiva ani din Lunca Bradului o localitate în care pauperitatea ar dispărea, iar locul ei ar fi luat de prosperitate. MONOGRAFIA COMUNEI LUNCA BRADULUI. Aspecte preluate din lucrarea de licență relizată în anul 2003 de către Daniela Clinceag, prof. de istorie-geografie. Monografia este o scurtă prezentare istorică a comunei Lunca Bradului, comuna în care m-am născut. În ceea ce privește cadrul natural al localității, pot sublinia faptul ca localitatea este așezată într-o frumoasă vale depresionară din interiorul Defileului Deda-Toplița, „Defileul Mureșului”, și este o zona turistică în dezvoltare. Veniți și o vizitați!

Localitati cu nume asemanator:

Lunca, Arges
Lunca, Bihor
Lunca, Bistrita-Nasaud
Lunca, Botosani
Lunca, Calarasi
Lunca, Galati
Lunca, Mures
Lunca, Olt
Lunca, Teleorman
Lunca, Tulcea
Lunca, Vaslui
Lunca (Amaru), Buzau
Lunca (Baia de Cris), Hunedoara
Lunca (Baita), Hunedoara
Lunca (Borca), Neamt
Lunca (Bujoreni), Valcea
Lunca (C.A. Rosetti), Buzau
Lunca (Grajduri), Iasi
Lunca (Lupsa), Alba
Lunca (Milisauti), Suceava
Lunca (Moroeni), Dambovita
Lunca (Ocnele Mari), Valcea
Lunca (Oniceni), Neamt
Lunca (Pascani), Iasi
Lunca (Patarlagele), Buzau
Lunca (Posaga), Alba
Lunca (Puiesti), Buzau
Lunca (Valea Lunga), Alba
Lunca (Vanatori-Neamt), Neamt
Lunca (Varfu Campului), Botosani
Lunca (Vidra), Alba
Lunca (Voinesti), Dambovita
Lunca (Zamostea), Suceava
Lunca Ampoitei, Alba
Lunca Apei, Satu-Mare
Lunca Asau, Bacau
Lunca Banului, Mehedinti
Lunca Banului, Vaslui
Lunca Bisericii, Alba
Lunca Bontului, Cluj
Lunca Borlesei, Bistrita-Nasaud
Lunca Bradului, Mures
Lunca Calnicului, Brasov
Lunca Cernii de Jos, Hunedoara
Lunca Cernii de Sus, Hunedoara
Lunca Cetatuii, Iasi
Lunca Corbului, Arges
Lunca de Jos, Alba
Lunca de Jos, Harghita
Lunca de Sus, Harghita
Lunca Dochiei, Bacau
Lunca Florii, Caras-Severin
Lunca Frumoasa, Buzau
Lunca Gartii, Arges
Lunca Goiesti, Alba
Lunca Ilvei, Bistrita-Nasaud
Lunca Jaristei, Buzau
Lunca la Tisa, Maramures
Lunca Larga (Bistra), Alba
Lunca Larga (Ocolis), Alba
Lunca Lesului, Bistrita-Nasaud
Lunca Marcusului, Covasna
Lunca Mare, Prahova
Lunca Merilor, Alba
Lunca Metesului, Alba
Lunca Moldovei, Neamt
Lunca Muresului, Alba
Lunca Muresului, Mures
Lunca Ozunului, Covasna
Lunca Prahovei, Prahova
Lunca Priporului, Buzau
Lunca Rates, Iasi
Lunca Sateasca, Bistrita-Nasaud
Lunca Tarnavei, Alba
Lunca Veche, Vaslui
Lunca Vesesti, Alba
Lunca Visagului, Cluj
Lunca Zaicii, Caras-Severin
Luncani, Bacau
Luncani, Cluj
Luncani, Harghita
Luncani, Hunedoara
Luncanii de Jos, Timis
Luncanii de Sus, Timis
Luncasi, Iasi
Luncasprie, Bihor
Luncavita, Caras-Severin
Luncavita, Tulcea